Dănuț Lupu, atac nemilos la Cornel Dinu pentru scandalul în care îi înjură pe foștii săi jucători: „Să fim serioși, băutura este de vină”. Cum l-a înverșunat Mircea Lucescu pe „Mister” | EXCLUSIV

Dănuț Lupu, atac nemilos la Cornel Dinu pentru scandalul în care îi înjură pe foștii săi jucători: „Să fim serioși, băutura este de vină”. Cum l-a înverșunat Mircea Lucescu pe „Mister” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu se afundă de la lună la lună în tot felul de scandaluri care îi zdruncină din ce în ce mai tare imaginea de om intelectual, așa cum se consideră cel care a fost un mare fotbalist al României și căpitan al lui Dinamo București.

Zilele trecute, Cornel Dinu a fost filmat la o petrecere privată, acolo unde îi înjura ca la ușa cortului pe Dumitru Moraru, Ioan Andone și Gigi Mulțescu.

Ulterior, ProSport a luat legătura cu cei trei fotbaliști înjurați, iar fostul căpitan al lui Dinamo din generația ’84, Dumitru Moraru i-a transmis lui Cornel Dinu că acesta are acum nevoie mai mult ca oricine de pe lumea aceasta de cât mai multă sănătate. Însă, cel mai afectat dintre cei trei a fost Gigi Mulțescu. Acesta a colaborat cu Dinu și din postura de antrenor secund.

Dănuț Lupu îl atacă pe Cornel Dinu: „Hai să fim serioși, băutura este de vină

Contactat de către ProSport, Dănuț Lupu, fostul internațional al României, a spus că fostul său antrenor, Cornel Dinu, trebuie să o lase mai moale cu șprițul.

Ce s-ar mai putea comenta după imaginile alea? Țoți greșim pe lumea asta, dar nea Cornel prea a început să o ia razna rău de tot. Nu poți să faci așa ceva, iar eu zic că este foarte bine că dânsul și-a cerut iertare acestor oameni. Nea Cornel a întrecut măsura. Am vorbit și eu cu acești băieți și vă pot spune că erau foarte supărați.

Din păcate, la petrecerea aia nea Cornel nu a băut doar apă, așa cum se vede în video. Voi credeți că a băut doar apă? Hai să fim serioși! Băutura este de vină, iar lui nea Cornel a început să îi facă în ultimul timp cam mari probleme. Eu nu l-am văzut băut pe nea Cornel, ci l-am văzut zob în foarte multe ocazii. Da, zob! Dar acum își cam merită soarta. Așa îți trebuie, dacă te pui la masă cu unul care te vinde pe doi lei.

Cum naiba să stai la masă cu din aștia care te filmează? Cum naiba să cazi în asemena capcane? Ăștia îți sunt prietenii? Am auzit că l-au întârâtat special doar ca să îl facă să înjure și să îl filmeze. Am avut și eu în decursul anilor niște meciuri cu nea Cornel, dar acum a greșit foarte tare și îmi pare bine că a avut tăria să recunoscă acest lucru”, a spus Lupu pentru ProSport..

Frustrare pentru că nu a reușit, iar Lucescu da

În continuare, Dănuț Lupu, 53 de ani, a mărturisit că niciodată nu trebuie să se mai facă o comparație între Cornel Dinu și Mircea Lucescu. „Pe lângă toate aceste probleme, în nea Cornel s-a strâns în toți acești ani multă frustrare că nu a reușit și în antrenorat. E clar că este deranjat teribil că lumea în consideră pe Mircea Lucescu un antrenor mult mai mare decât el. Dar după părerea mea nu trebuie să mai facem niciodată o asemenea comparație.

Mircea Lucescu a fost un mare fotbalist, dar a fost și un mare, dar foarte mare antrenor. Âsta este adevărul, în plus de acest lucru eu vreau să vă spun că nu l-am văzut în viața mea, nici măcar o dată, pe nea Mircea băut. Vă dați seama ce vă spun? Pe nea Mircea niciodată nu o să îl vedeți să își înjure foștii jucători în halul ăsta. Pentru mulți dintre noi nea Mircea ne-a fost ca un al doilea tată și îi datorăm foarte multe. Multora dintre noi nea Mircea ne-a salvat carierele de jucători”, a spus Lupu.

 

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×